Metodele de diagnostic în medicina somnului sunt specifice fiecărei categorii de afecțiuni.
Standardul de aur pentru diagnosticul tulburărilor din timpul somnului este polisomnografia, introdusa de Holland în 1974.
Polisomnografia este în esență o înregistrare a unei multitudini de semnale electrofiziologice captate cu ajutorul senzorilor biologici a activității creierului (unde EEG), activității respiratorii (prin captarea și înregistrarea fluxului respirator oro-nazal), a activității cardiace și a saturației oxigenului (pulsoximetrie), a mișcărilor respiratorii toracice și abdominale, a semnalelor electromiografice la nivelul bărbiei și la nivelul membrelor inferioare, a mișcărilor globilor oculari, a sforăitului, a poziției corpului, a variațiilor concentrației dioxidului de carbon în timpul respirației, precum și supravegherea audio-video (cu infraroșu) a pacientului pe întreaga perioadă a studiului de somn. Desigur, această metodă este mare consumatoare de timp (aproximativ 12-14 ore) și resurse (necesită spitalizare) și presupune un efort deosebit din partea medicului somnolog pentru interpretare (durata medie a unei interpretări a tuturor traseelor înregistrare fiind de 3-4 ore). Pentru majoritatea tulburărilor de somn se efectuează polisomnografia nocturnă dar sunt unele tulburări de somn pentru care este necesară polisomnografia în timpul zilei (de exemplu MSLT – Multiple Sleep Latency Test, pentru diagnosticul hipersomniilor).
Poligrafia cardiorespiratorie
O metodă de diagnostic mai simplă este poligrafia cardiorespiratorie, care presupune înregistrarea doar a câtorva parametri (flux respirator, miscări toraco-abdominale, pulsoximetrie). Poligraful se montează de regulă la cabinet, înainte de culcare, iar pacientul revine cu aparatul a doua zi pentru interpretare. Această metodă are în schimb marele dezavantaj că nu ajută la diagnosticul nici unei alte patologii de somn decât al sindromului de apnee de somn, precum și subestimarea gravității apneei de somn sau chiar rezultate fals negative (în formele ușoare/incipiente de apnee) și omite înregistrările hipopneilor în relație cu microtrezirile, deoarece nu înregistrează activitatea EEG, deci nu putem stabili dacă și când pacientul doarme efectiv.
Actigrafia este o metodă care înregistrează activitatea fizică, mișcările, deci este utilă în aprecierea tulbărărilor de ciclu somn-veghe.
Pulsoximetria digitală poate fi utilizată ca metodă de screening a apneei de somn severe, dacă este interpretată de un somnolog experimentat.
Chestionarele de somn
Tulburările respiratorii din timpul somnului, respectiv apneea de somn obstructivă și/sau centrala beneficiază de metode de diagnostic tip screening, prin utilizarea chestionarelor de somn care investighează în principal somnolența diurnă (Epworth Sleepiness Scale, Stanford Sleepiness Scale), chestionare screening pentru apneea obstructivă de somn (Berlin, STOP-BANG) și chestionare care evaluează calitatea somnului (PSQI – Pitssburgh Sleep Quality Index). De asemenea, sunt în curs de dezvoltare aplicații pentru smartphone, de exemplu ”SleepAp” pentru screening-ul apneei de somn obstructive.
Jurnalul de somn este de asemenea un instrument util pentru identificarea tulburărilor de ritm somn-veghe.